Se spune mai peste tot ca boala acestui secol este cancerul. Altii spuneau ca este SIDA. Unii mai noi spun ca este gripa porcina, sau aviara, sau vaca nebuna….Eu nu sunt cercetatoare dar spun ca indiscutabil, boala acestui secol este IUBIREA.
Auch, parca vad cum aruncati cu pietre in mine si spuneti ca sunt o frustrata si nimic mai mult! Sunt…si recunosc, spre deosebire de altii 
Toti avem cate o frustrare, ascunsa bine intr-un cotlon de suflet. Indiferent ca suntem barbati sau femei, fiecare avem visele noastre neimplinite…care ne dor si fireste ne creeaza frustrari.
Cand fac afirmatii, am prostul obicei sa si argumentez ceea ce afirm. Dupa cele ce va voi spune…sigur imi veti da dreptate. Deci sa revenim…boala secolului…iubirea. Veti intreba De ce boala? Pai pentru ca nu este ceva cu care ne-am nascut, biologic…caci mi-e greu sa cred ca Omul de Neanderthal suferea de boala asta, iubirea. De fapt niciun animal nu sufera, desi se imperecheaza, se reproduc, traiesc in comunitati, familii chiar…dar ia imaginati-va un elefant indragostit, sau o pisica suferind de deceptie in iubire 
. Hazliu, nu? Deci se poate trai fara iubire, noi oamenii am inventat-o. Si nu de mult timp…de un secol, chiar mai putin. In secolele trecute casatoriile din dragoste erau asa de rare…ca ploile in Sahara. De obicei erau gandite, aranjate adica de parinti sau rude mai coapte la minte! Deci casatoria era ceva serios, nu asa o loterie cum este in zilele noastre. Pentru ca ea era cadrul unde se nasteau copiii, unde se forma viitorul, si fiind vorba de lucruri asa de serioase….nu puteai sa risti. Azi nici nu concepem sa ne casatorim cu parteneri alesi de parinti..fereasca Dumnezeu ! Ne alegem singuri partenerii si nu cu mintea ci cu inima. Lasam o decizie atat de importanta in viata, cu urmari din cele mai grave….pe seama inimii. Pai neuronii ce rost mai au atunci? De ce ne-au mai fost dati? Suntem ca si cand am avea un Ferrari si mergem cu 30 km/h…..O comparatie absurda, dar elocventa. Mintea ne-o folosim la job, la piata, la scoala…dar in alegerea primordiala din viata, lasam inima sa aleaga! Hai ca suntem tari frate!
Pai de ce n-o lasam pe inima la piata, sa aleaga rosiile…care sunt mai cu vino-ncoa …ca acolo chiar ca nu conteaza sa gandim! Dar noi calculam pretul si cantitatea la piata, ca nu cumva sa ne tepuiasca vanzatoarea….si in casnicie, ne furam niste tepe, de mai mare dragul.
Deci ca prim punct…folosim incorect mintea si inima! Apoi…sa vedem de ce este boala. Pai pentru ca iubirea blocheaza gandirea, de aia. Am vazut femei de tot respectul, cu o cariera stralucitoare, cu o ratiune desavarsita…si care cand sunt indragostite…nu se deosebesc de niste gasculite. Stiu ca ma veti ocari…stati linistite, ma regasesc si eu in categoria gastelor si tocmai de aceea, vorbesc in cunostinta de cauza. S-a demonstrat si stiintific ce zic eu…iubirea declanseaza producerea de hormoni, asa zisi ai fericirii cica, cu rolul strict de blocaj mental. Adica te face fluturas…cu alte cuvinte. Mai toate deciziile luate sub imperiul acestei boli, iubirea….sunt proaste. Culmea este ca nu invatam nimic din experientele avute. Oricat am suferi…o luam de la capat. Parca suntem programati sa suferim, zau!
Barbatii trebuie sa recunosc au ramas mai imuni la boala asta, insa noi femeile….este pandemie, soro! Nu pot intelege de ce ne dorim cu atata ardoare sa fim iubite? De ce facem atatea eforturi pentru a avea un barbat alaturi? De ce ne uitam visele si sperantele noastre, pentru a fi asa cum isi doresc ei. Parca implinirea si fericirea noastra s-ar produce prin parteneri. Parca noi ca individ nu am exista. Oare chiar ne simtim fericite doar daruind iubire? Atunci de ce suferim cand ea nu este reciproca? Cineva spunea ca “iubirea nu este o marfa…daca tu ma iubesti, si eu trebuie musai sa te iubesc” si cred ca avea perfecta dreptate (era barbat, cred ca v-ati prins!). Numai ca femeile au nevoie de afectiune, barbatii nu prea, dimpotriva se simt sufocati de ea….sunt mai pragmatici, mai reci, mai calculati. Nici nu-mi explic cum putem sa ne indragostim de fiinte atat de diferite de noi…cu alte nevoi, alte preferinte, alte exprimari…Asta doar Dumnezeu stie.
Si stiinta asta se ocupa cu tot felul de stupizenii….cum sa-ti albesti pielea, cum sa iti maresti sanii, cum sa ajungi la steaua din galaxia y….cand mult mai important mi-ar parea sa gaseasca naiba leacul pentru boala asta stupida!
Nu blasfemiez, nu vreau sa improsc cu noroi peste fericitii care au avut norocul sa iubeasca si sa fie iubiti…din tot sufletul ma bucur pentru ei. Chiar imi place sa vad pe strada cupluri tinere sau mai mature care sunt dovada vie ca iubirea exista si este frumoasa! Dar sunt asa putini….Mult mai numeroase sunt sinuciderile din dragoste, deceptiile si depresiile ca sa nu mai vorbesc de lacrimile care cred ca de voie puteau forma un ocean planetar de-a lungul anilor. Ma bucur si nu sunt indvidioasa, de fapt cred ca nu cunosc acest sentiment…indvidia. Nu am indvidiat pe nimeni, niciodata pentru nimic!
Dupa mine ar fi fain daca s-ar inventa un vaccin care facut la nastere….sa ne blocheze inima sa mai bata ea ca tacanita….Daca vrea omul sa cunoasca sentimentul de iubire…merge la farmacie, ia un antidot si pe urma se indragosteste. Daca nu merge boala in directia buna…ia un hap si gata, revine la normal! Spuneti si voi, nu-i asa ca ar fi minunat?
Intentionat am strecurat putin tenta ironica…sa mai facem haz de necaz. Iubirea a luat multe vieti si cred ca nu este zi in care sa nu moara un om pe pamant din cauza iubirii, neimpartasite fireste. Oameni murind pentru ca nu au fost indragostiti niciodata nu am vazut…dar cred ca nici nu exista om care sa nu fi fost atins de aceasta dulce-amaruie boala….
In concluzie…este sau nu iubirea, boala secolului nostru?
iunie 18, 2009 la 12:15
este.
iunie 18, 2009 la 12:21
iunie 19, 2009 la 15:32
Este o boala, si eu pot sa confirm. Insa ce ma frapeaza mai mult este faptul ca in 99% din cazurile de iubire dramatica din jurul meu nici nu este macar vorba de iubire, ci un fel de obsesie/dorinta/frica de singuratate care ii determina sa se agate de partenerii lor cu orice pret, numai sa “fie iubiti”. Incerc sa-mi explic disperarea asta generala, asa ca gandul ma duce la ceva ce mi-a spus candva cineva: iubirea e singurul lucru pe care il ai cu siguranta pe lumea asta, in afara de propria ta persoana, Restul e efemer. Insa el nu se referea la iubirea pentru partener, ci la iubirea pentru ceva, ca e arta, ca e ceva ce te pasioneaza… poate fi in fond orice, e vorba in fond de ceea iti construiesti cu drag si pasiune in viata ta. Si poate fi si o alta persoana, insa eu cred cu tarie ca nu poate exista iubire adevarata intre doua persoane decat in conditiile in care fiecare se simte liber si fericit cu propria lui persoana, nu agatandu-se de celalalt. Deocamdata eu sunt in randul fericitelor…
iunie 19, 2009 la 18:56
si asa sa fii toata viata draga mea!
iunie 20, 2009 la 07:06
multam >:D<
iunie 20, 2009 la 09:59
Ai avut mult curaj sa abordezi un subiect atat de greu si culmea…ai reusit sa scrii un comentariu original, personal, interesant, in care deja se simte marca personalitatii tale pe care o stiu din alte articole.Dupa parerea mea…iubirea?
Greu de ucis1,2,3.etc…in mine dorinta iubirii, ca sa parafrazez filmul…”daca dragoste nu e , nimic nu e…” si nici o forma de dragoste de arta, de familie(ma refer la copii si rude exclus sotul), fata de semeni, NIMIC nu poate inlocui iubirea…Chiar am scris si eu un post….http://mariapostu.wordpress.com/2009/03/19/ceva-ce-poate-inlocui-iubirea/
In concluzie, te felicit si iti admir puterea de sinteza si de exprimare, tot mai nuantata de la un articol la altul.
iunie 20, 2009 la 13:48
multumesc frumos Maria si multa bafta
septembrie 10, 2009 la 19:35
bai fratzilor deci faceti-ma sa inteleg..deci asta e o boala..deci daca asta e o boala inseamna ca eu sunt bolnav..sincer.imi e frica sa ies pe strada sa nu ma indragostesc..credeti-ma ca si cea mai mica tendintza de a flirta din partea unei persoane de sex opus,pe care reusesc cumva sa o simt..sincer pe mine ma face sa cred ca sunt don juan..si nu reusesc sa ajung pana acasa cu sentimentul asta..pentru ca pe drum ma gandesc numai la asta si..ajung la concluzia ca nu a fost nimic.nici eu nu stiu ce ma face sa scriu randurile astea..sper sa nu ma fac de ras si poate nu ati mai auzit de baieti indragostiti..uite unu..”EU”..poate ma ajuta si pe mine cineva sa scap cumva de chestia asta..de dragostea asta spontana.se zice ca in zodia mea e vorba doar de razbunare si ca sunt o fire razboinica..adevaru asta e dar la prima picatura din licoarea aia care ne face pe toti sa zambim cand auzim de ea..licoare care e mai tare ca marijuana si mult mai scumpa decat aurul..exact stiti la ce ma refer..deci o singura picatura ma face sa zbor.uneori vorbesc singur si cateodata stau si ma gandesc atat de mult la niste faze..in care mi se arata clar ca dragostea nu mia fost impartasita..si chestiile astea ma cam fac sa o iau razna.sunt buclucas de obicei..dar sunt si un mare norocos..si cu toatea astea..am avut norocul sa dau peste dragostea vietii mele la doar 18 ani si prea marele ghinion de a o pierde.Dupa parerea altora..dragostea e ca un ocean..vine val dupa val..stiti..eu o compar asa cu o rana..una care se deschide in timp ce iubesti..la un moment dat realizezi si tu ca incepe sa doara..si iti dai seama ca genu asta de rana nu trece..ci se lasa incet la fund..avetzi grija sa nu rascoliti lucrurile care va aduc aminte de relatiile esec.doare.ciao
septembrie 10, 2009 la 22:41
ai dreptate mare dudu…chiar daca ai doar 18 anisori, ai reusit foarte bine sa definesti iubirea..”un ocean ce vine val dupa val”
Frumos si interesant in acelasi timp….si felicitari pentru frumosul si sincerul mod deexprimare! Simte in continuare iubirea si lasa.te purtat de valurile ei…merita!