Intr-un comentariu ieri, Catalin mi-a sugerat fara voie un subiect…INVIDIA. Nu este nevoie a fi Angelina Jolie sau Brad Pitt pentru a fi invidiat. Acest sentiment, pentru ca dincolo de toate este un sentiment chiar daca unul rau, este provocat din neputinta unora de-a fi mai buni.
Din capatul locului spun ca nu am cunoscut o persoana pe care s-o invidiez in niciunul din sensuri…si nici nu prea pot intelege persoanele care isi consuma energia cu aceasta meteahna. Nu spun ca nu am intalnit femei sau barbati care aveau ceea ce mi-as fi dorit si eu…am intalnit, si-nca multi. Femei frumoase, desavarsite care socau prin frumusete sau prin inteligenta, femei de succes pe langa care ma simteam “gandac”, dar nu le-am invidiat niciodata. Le-am admirat. Cinste lor ca au reusit sa faca ceea ce eu nu am fost capabila. Si daca m-am simtit depasita de cei din jurul meu…mi-am pus ambitia la treaba, am muncit mai mult, am invatat sau poate am depus eforturi duble…pentru a evolua. Pe unii i-am depasit, pe altii nu. Mi-am recunoscut limitele si am depasit momentul. Nu am urat pentru ca erau mai buni…de ce-as fi facut-o? Imi aducea asta fericirea, ma facea mai buna? Dimpotriva…imi alimenta starea de negativism pe care o urasc cel mai mult la oameni.
Cand barbatii din viata mea au ales alt drum si implicit alta femeie…desi durea, m-am bucurat pentru ei. Pentru ei, nu pentru mine. Dar am inteles ca fericirea lor era in alta parte si nu avea niciun rost sa insist. La ce mi-ar fi folosit sa fie cu mine si sa-i vad chipul trist tanjind dupa cealalta? La nimic. M-ar fi durut de doua ori mai mult, si pentru el si pentru mine. Geloziile si reprosurile nu ajuta niciodata…au un singur efect: distrug. As fi putut sa o urasc pe “cealalta”….ca mi-a luat ce credeam al meu. Dar ce vina avea ea ca el se indragostise de ea? Si daca acest lucru s-a intamplat…inseamna ca eu nu am fost mai buna ca ea, si ar fi cazul sa deschid ochii si sa mai lucrez la capitolul asta, nu?
Oameni in toata firea se pierd in sentimente asa de intunecate si-si amarasc viata inutil. De ce sa sufar ca vecinul are “capra” grasa si frumoasa? Uite ca maine o pun si eu pe-a mea la ingrasat…si daca nu vrea sau nu pot, il strig pe vecinul si-i zic: Felicitari vecine, esti tare. Ai capra cea grasa si frumoasa! Dar totusi, ce-i dai bre de mancare?
Publicat de loreley64
infruntam, altii le inchidem intr-un sertar si-i punem parola ca sa nu aiba acces nimeni la ele, altii le aruncam la gunoi intr-o plasa de 1 leu, iar cei mai multi….alegem sa fugim de ele. Ne facem c-am uitat. Ne trezim diminetile si ne privim in oglinda spunandu-ne “ce fericit/a sunt si ce frumoasa si linistita viata am”. Ne mintim constient si vrem sa ne convingem singuri ca asta este adevarul adevarat (stiu, veti spune ca este pleonasm…e, dar din pacate e real). Adevarul pe care ni-l creem singuri doare si inseala cel mai tare. E un fel de a-ti fura singur caciula…numai ca-ti furi sufletul.
Publicat de loreley64
Publicat de loreley64 
